1893-2019

SCURT ISTORIC

”126 de ani de învățământ silvic”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

           Constituirea unui învăţământ silvic organizat în Transilvania, ca şi în Principatele Române, a fost impusă de reducerea necontenită a suprafeţelor păduroase, care a generat teama lipsei de lemn, precum și de creşterea rolului şi importanţei pădurilor ca sursă de bunuri materiale şi de protecţie a mediului înconjurător.

Prima şcoală silvică, atestată documentar, a fost înfiinţată în Transilvania, la Sibiu, în anul 1817, când această provincie se afla sub dominaţie austriacă.

           În PRINCIPATELE ROMANE, a fost promulgată Legea pentru organizarea învăţământului profesional la 9 aprilie 1893. Potrivit acestei legi, în 1893, la Gurghiu, ia fiinţă o şcoală profesională de pădurari. Alegerea nu a fost întâmplătoare, Domeniul Gurghiului, aflat sub stăpânire austriacă, fiind foarte bogat în păduri şi având la dispoziţie clădirile castelului cunoscut sub numele de BORNEMISZA. Acest castel ridicat pe vechea aşezare daco-romană, a devenit, după trecerea Transilvaniei sub dominaţie maghiară (sec. XII - XIII), Cetate şi Domeniu feudal care, la rândul lor au trecut în posesia principilor domnitori ca dar din partea regilor maghiari pentru loialitatea lor.

Primele menţiuni istorice cunoscute despre Cetatea şi Domeniul feudal Gurghiu datează din secolul al XIII - lea (1248).

           După venirea habsburgilor, în 1708 Cetatea este dărâmată şi începe împădurirea dealului golaş în vârful căruia se afla fortăreaţa. Din dărâmăturile vechii fortificaţii, la poalele colinei, este construit în perioada 1731 - 1734, un castel în stil baroc folosit, mai ales ca pavilion de vânătoare. În anul 1719, Domeniul Gurghiu a fost arendat, pe un termen de 99 de ani, unui vicecancelar (Casoni), căruia, mai târziu, i se va conferi titlul de baron de Bornemisza, pentru serviciile aduse casei de Habsburg. Familia Bornemisza a făcut pe domeniu o serie de îmbunătăţiri : a construit un nou castel, a amenajat un parc de vânătoare, a înfiinţat o seră (ceea ce era foarte rar pe atunci), a construit o fabrică de sticlă la Glăjărie, o fabrică de celuloză şi una de porţelan în Gurghiu, etc.

           După un proces cu descendenţii familiei Bornemisza, care a durat 37 de ani, Domeniul şi Cetatea vor trece în proprietatea statului austriac, care va crea aici mai multe oficii pentru gestiunea pădurilor.

           La 13 octombrie 1893 s-au deschis, în castel, cursurile unei şcoli de brigadieri, cu un număr de 57 elevi, o parte din ei provenind de la alte şcoli similare existente la Timişoara, Esztergom şi Lipotuyvar. La început şcoala avea un caracter profesional pregătind paznici de pădure. Ideea de „paznic" era legată de faptul că acesta era un specialist, o autoritate a statului, în raport cu zona care i se încredinţa, un slujbaş cu sarcini privind nivelul, calitatea şi cantitatea exploatărilor, conservarea pădurilor, organizarea calificată şi eficientă a vânătorii şi pescuitului.

           Pădurarul era un fel de vătaf, răspunzând atât pentru valorile încredinţate, cât şi pentru administrarea lor eficientă. Aceasta finalitate este pusă în evidenţă prin însăşi regimul de disciplină cvasimilitară, bazat pe pedepse şi sancţiuni, suprimarea timpului liber, bătaie şi claustrarea prin încarcerare. Statutul respectiv este menţinut până în anul 1914.

           La început existau două clase de elevi, anul I, recrutaţi din Transilvania şi Ungaria, şi anul II în care erau cuprinşi elevi transferaţi de la alte şcoli.

           Şcoala dispunea de un teren de 21,42 ha, din care: 2,89 ha fânețe, 2,5 ha pământ arabil, 0,76 ha livezi, un Parc dendrologic şi o pepinieră didactică cu suprafața de 0,39 ha.

           În timpul instruirii, elevii învăţau şi mânuirea armelor de foc, paznicul fiind înarmat nu numai pentru necesitatea vânătorii, ci şi pentru apărarea pădurilor proprietate particulară sau imperială.

           Şcoala dispunea, chiar de la început, de o pepinieră didactică și de Parcul dendrologic, creat în jurul anului 1830, care reprezenta unul din cele mai vechi centre de cultură a speciilor exotice. Toate asigurau condiţii prielnice experimentării și observaţiei, o calificare pe măsura cerinţelor impuse „paznicilor" de pădure.

           La sfârşitul studiilor absolvenţii deveneau paznici, administratori de păduri sau tehnicieni silvici.

           În anul 1914 când izbucneşte primul război mondial, cursurile se întrerup, iar localul şcolii, datorită poziţiei pe care o avea, a fost transformat în spital militar.

           La 15 noiembrie 1919, şcoala îşi va relua activitatea, sub denumirea de Şcoală Silvică Inferioară, cu un număr de 47 de elevi.

           Din anul 1920 şcoala va funcţiona sub denumirea de Şcoală de Brigadieri Silvici cu un efectiv de 51 de elevi. Se impune acum un criteriu de calitate în sensul că se stipulează un concurs de admitere, ceea ce implică ideea de selecţie. Selecţia se făcea ţinându-se cont atât de criterii fizice, făcându-se o severă vizită medicală, cât şi la nivelul cunoştinţelor de scriere corectă şi cursivă, cunoştinţe din domeniul istoriei şi aritmeticii.

           Candidaţi, erau acceptaţi elevii cu cel puţin 4 clase primare absolvite, criterii care rămân valabile până în anul 1948.

           La redeschiderea anului şcolar după război (15 noiembrie 1919), primii elevi au fost numai români, foşti gradaţi în Armata Română.

           Dacă până la primul război mondial, munca didactică în şcoala silvică s-a desfăşurat în limba maghiara, după Unirea Transilvaniei cu România, începând cu anul 1919, predarea se face în limba Română.

Deşi era foarte sever regimul disciplinar, acesta era apreciat de către elevi; ei deveneau conştienţi de necesitatea lui deoarece erau confruntaţi cu realităţi dificile uneori, fapt ce le solicita decizie rapidă, abilitate şi mai ales atitudine fermă.

           Ordinea, disciplina, curăţenia reprezentau elementul esenţial în acest aşezământ silvic, impresionând de la primul contact pe care vizitatorii străini îl aveau cu şcoala.

           De remarcat că, în întreaga perioadă interbelică, existau doar două şcoli silvice în ţară: cea din Gurghiu şi cea de la Brăneşti.

           Criza acută de specialişti silvici explică durata scurtă a cursurilor, de numai şase luni, pentru a asigura un minim de cadre necesare administraţiei patrimoniului silvic din zona Ardealului.

           La temeinica pregătire profesională şi civică a acestora, trebuie amintită şi contribuţia adusă de valorosul corp profesoral, în majoritate format din ingineri cu state de serviciu în producţie, conductori tehnici, mulţi dintre ei devenind personalităţi marcante ale domeniului ştiinţelor silvice cum ar fi, de pildă, profesorul emerit doctor docent Emil G. Negulescu, membru al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, care şi-a început activitatea în cadrul Şcolii Silvice din Gurghiu la 1 noiembrie 1926 şi al cărei director a fost între anii 1933 - 1940. Anii petrecuţi ca dascăl şi mai apoi ca director, au fost ani de temeinice acumulări şi realizări pe plan ştiinţific şi artistic concretizate în numeroase opere de sculptură şi mai apoi în elaborarea primului tratat de Silvicultură ecologic fundamentată din ţara noastră.

           În general, corpul profesoral a avut o mare stabilitate, perioada interbelică consemnând numele unor ingineri profesori care au activat timp de 20 - 30 de ani consecutiv, printre care: Cotta Ioan - conductor silvic, ing. Constantin Fedeleş, ing. Mihai Ştefănescu, ing. Ioan Chirvăsuţă, ing. Iosif Nistorică, ing. Eugen Răuţă, ing. Terenţiu Cucer, ing. Sergiu Paskovschi, învăţător Spiridon Goreanu, Haiduc Florea și alţii.

           În anii celui de-al doilea război mondial, învăţământul silvic din Gurghiu a cunoscut o perioadă de stagnare, de mari rămâneri în urmă. In bună parte, profesorii şi inginerii au fost mobilizaţi, şcoala fiind lipsită de forţa care-i dădea viaţă.

Anii care au urmat au fost nespus de grei pentru întreg învăţământul din Ardeal. Şcolile și-au închis porţile una câte una, iar dascălii au suferit prigoana nefastă a dictatului horthyst bazat pe forţă.

           În anii cât a durat războiul, elevii şi corpul profesoral de la Şcoala Silvică din Gurghiu s-au refugiat la Târgovişte, iar puţinii funcţionari care au rămas aici în timpul ocupaţiei, au ţinut evidenţa bunurilor şcolii. Localul a fost ocupat de comandamentul unei divizii germane de aviaţie, până la 12 Septembrie 1944, când, în locul trupelor germane şi ungare s-au instalat trupe ruseşti continuând pagubele făcute de ocupanţii precedenți.

Imediat după retragerea ultimelor unităţi militare s-a trecut la degajarea localului, la adunarea şi adăpostirea bunurilor rămase, la conscrierea şi stabilirea pagubelor şi stricăciunilor suferite în cursul luptelor şi în perioada ocupaţiei.

           După terminarea războiului, Şcoala Silvică şi-a reluat activitatea cu un număr de 50 de elevi. Decizia Ministerului Agriculturii şi Domeniilor din iunie 1945 reînfiinţează Şcoala de Brigadieri Silvici din Gurghiu, Aici vor fi primiţi şi elevii anului III de la Şcoala de Brigadieri Silvici din Petreşti, jud. Alba, care, începând cu 1 septembrie 1945, vor trece, împreună cu tot personalul şi inventarul, la Şcoala din Gurghiu.

În anul şcolar 1947 - 1948 şcoala se transformă în Şcoală Profesională Silvică cu durata de 2 ani, cu excepţia promoţiilor dintre anii 1948 - 1950, când durata studiilor este de 3 ani, iar elevii beneficiază, în totalitate, de bursa şi gratuitate.

           Între anii 1948 - 1969 şcoala pregăteşte cadre pentru sectorul forestier în diferite profile şi în mod deosebit brigadieri silvici, cu pregătire profesională de 2 ani.

În 1954 se comasează la Gurghiu, Şcoala Silvică din Odorhei, iar în 1963 , când aceasta instituţie devine Centru Şcolar Forestier, se comasează Centrul Şcolar Silvic Miercurea - Ciuc. Cadrele pregătite în aceasta perioadă de referinţă sunt : pădurari, drujbişti, sortatori.

           Din studiul arhivei şcolii rezultă următoarea structură:

  • Şcoala Profesională Silvică, de 2 ani pentru pădurari (1956 - 1969) ;

  • Şcoala Profesională Silvică de pădurari de vânătoare, de 2 ani (1958 - 1964) ;

  • Şcoala Tehnică de Maiştrii Silvicultori, de 3 ani (1958 - 1962);

  • Şcoala Tehnică de Maiştrii Exploatare şi Transporturi Forestiere, cu durata de 3 şi 2 ani (1959-1969);

  • Şcoala Profesională Forestieră pentru Maşinişti de Utilaje Forestiere de 2 ani, pentru pădurari, maşinişti de utilaje din exploatări forestiere (1964-1969).

           Începând cu anul şcolar 1968 - 1969, cursurile se desfăşoară în localul clădirii noi a Liceului Silvic, meritul ridicării şi finalizării acestui aşezământ revenindu-i d-lui ing. Gliga Cosma, director al şcolii pe atunci.

În anul 1970 se introduce învățământul liceal - profil silvic, cu durata de 4 ani, care a debutat cu un număr de doua clase, prima promoţie de liceu din anul 1974 numărând 87 de absolvenţi.

           Din 1976 până în 1991 învăţământul liceal silvic a fost organizat pe două trepte, trecerea de la treapta I (cls. IX - X) la treapta a II-a (cls. XI - XII) făcându-se prin concurs, locurile alocate pentru treapta a II-a fiind ocupate în ordinea mediilor obţinute.

  • Şcoala Profesională Silvică de 2 ani pentru pădurari (1974 - 1982 ; 1984 - 1985 ; 1990 - 1993);

  • Scoală complementara și de ucenici pentru protecționiști silvici (1991) ;

  • Şcoala Profesională Silvică de 3 ani pentru pădurari (începând cu anul 1993);

  • Şcoala Tehnică Postliceală (din 1990 până în prezent).

           Eforturile de realizare a unui complex şcolar modern în perioada 1966 - 1969 se datorează domnului ing. Gliga Cosma, directorul şcolii din acea perioadă, care printr-o mare pasiune şi dăruire a reuşit să antreneze întregul corp profesoral in aceasta acţiune. De remarcat contribuţia deosebită adusă de ing. Gliga Vasile, ing. Verenca Victor, ing. Endrjievschi Arcadie, ing. Gliga Astrid, ing. Gherghel Mihai la întregirea bazei didactice materiale.

           În perioada 1976 - 1985 un aport deosebit la modernizarea bazei didactico-materiale și-au adus-o prof. Vari Maria, prof. Matei Ioan, prof. Miron Mircea, prof. Creţ Ioan, prof. Creţ Ana, ing. Ţălnaru Paul, tehnician Gliga Dumitru, pădurar Moldovan Simion. De-a lungul anilor la extinderea și îmbogăţirea cu specii indigene și exotice a parcului dendrologic au contribuit prof. Emil G. Negulescu, ing. Verenca Victor, ing. Gliga Dumitru, ing. Gliga Cosma și ing. Oanea Ileana.

           În perioada 1990-2003, şcoala silvică din Gurghiu și-a schimbat denumirea în Grup Şcolar Silvic, iar în perioada 2003-2018 școala ființează sub denumirea de Colegiul Silvic Gurghiu. Din anul școlar 2018-2019 unitatea poartă denumirea Liceul Tehnologic Gurghiu.

           În această perioadă au funcţionat  următoarele forme de învăţământ:

  • 1990 – prezent - învăţământ liceal, specializarea: tehnician în silvicultură şi exploatări forestiere.

  • 1993 – 2001 - învăţământul profesional silvic, Specializarea: pădurar

  • 1990 – prezent - învăţământul postliceal silvic, Specializarea: tehnician silvic.

  • 2001 – 2013 - învăţământ liceal, profilul Matematică-Informatică;

  • 2003 – 2011 - Şcoala de Arte şi Meserii - rută progresivă, Specializarea: Pădurar;

  • 2004 – 2012 - învăţământ liceal, profilul: Ecologie şi protecţia calităţii mediului;

  • 2006 – 2011 - învăţământ liceal, profilul Ştiinţe sociale;

  • 2007 – 2010 - învăţământ cu frecvenţă redusă, Profil – Prelucrarea lemnului;

  • 2009 – prezent - învăţământ seral,  profil: Resurse naturale şi protecţia mediului, specializarea: tehnician în silvicultură şi exploatări forestiere.

           În anul 2007 a început construcția unei clădiri noi cu 2 nivele pentru învățământul profesional și tehnic, finanțată prin programul PHARE TVET 2004, clădire dată în folosință în anul 2008. În cadrul aceluiași proiect școala a fost dotată cu utilaje și echipamente de prelucrarea lemnului și de silvicultură în valoare de peste 500.000 euro. Meritul realizării acestui proiect aparține domnului profesor Miron Mircea, directorul școlii din aceea perioadă.

Începând cu data de 1 septembrie 2014, în urma restructurării rețelei școlare, unitățile școlare existente la nivelul comunei Gurghiu, au fost arondate într-o singură unitate cu personalitate juridică și anume Colegiul Silvic Gurghiu, după cum urmează:

  1. Școala Gimnazială Gurghiu.

  2. Școala Gimnazială Glăjărie.

  3. Școala Primară Cașva.

  4. Școala Primară Larga/Grădinița Larga.

  5. Școala Primară Orșova.

  6. Grădinița Glăjărie.

  7. Grădinița Gurghiu.

  8. Grădinița Adrian.

  9. Grădinița Cașva.

  10. Grădinița Orșova.

Ciclul liceal zi (8 clase – 179 elevi):

  1. Clasa a IX-a, Resurse naturale și protecția mediului, Tehnician în silvicultură și exploatări forestiere: 2 clase: 20+19 elevi

  2. Clasa a X-a, Resurse naturale și protecția mediului, Tehnician în silvicultură și exploatări forestiere: 2 clase: 24+27 elevi

  3. Clasa a XI-a, Resurse naturale și protecția mediului, Tehnician în silvicultură și exploatări forestiere: 2 clase: 26+25 elevi

  4. Clasa a XII-a, Resurse naturale și protecția mediului, Tehnician în silvicultură și exploatări forestiere: 2 clase: 21+18 elevi

Şcoala postliceală (2 clase – 53 elevi):

  1. Anul I, Resurse naturale și protecția mediului, Tehnician în silvicultură: 1 clasă: 25 elevi

  2. Anul II, Resurse naturale și protecția mediului, Tehnician în silvicultură: 1 clasă: 28 elevi

Școala profesională (1 clasă – 10 elevi):

  1. Clasa a XI-a, Domeniul Fabricarea produselor din lemn, Tâmplar universal: 10 elevi

Baza didactico - materială a şcolii este formată din:

  • 5 laboratoare: chimie, fizică, biologie, informatică, AEL;

  • 4 cabinete: dendrologie, silvicultură, limba română, istorie, limbi moderne;

  • 12 săli de clasă;

  • muzeul de vânătoare și salmonicultură;

  • 11,1 ha parc dendrologie cu aproximativ 350 specii indigene și exotice;

  • 1,5 ha pepinieră didactică;

  • una seră horticolă;

  • un internat de 300 de locuri;

  • cantină cu 100 de locuri pe serie;

  • o sală de gimnastică, un teren de fotbal.

           În cei 126 ani de existenţă şcoala noastră a pregătit peste 8.000 de slujitori ai aurului verde – PĂDUREA.

Temeinica pregătire teoretică şi practică a absolvenţilor Şcolii Silvice din Gurghiu, integrarea lor în dificila meserie de silvicultor, precum şi saltul făcut de şcoala în dezvoltarea sa în acest timp, demonstrează cu tărie că cea mai sigură şi mai eficientă investiţie pe termen lung o reprezintă învăţământul.

           Avem convingerea că încă de la primele promoţii de absolvenţi, Şcoală Silvică din Gurghiu şi-a probat capacitatea profesională şi educaţională în formarea de vrednici slujitori ai pădurilor, care au fost adevăraţi stejari, în lupta pentru ocrotirea şi exploatarea raţională a fondului forestier, spre binele omului.

           De-a lungul anilor, miile de absolvenţi ai venerabilei şcoli silvice gurghiene şi-au dat un examen de conştiinţă şi de atitudine faţă de problemele durabile ale corpului silvic în care s-au integrat şi contribuit la evoluţia pozitivă a silviculturii române.

           Exemplul lor, nu a rămas doar o amintire, ci s-a cristalizat într-un puternic şi durabil simbol.

           Omagiind Şcoala Silvică din Gurghiu, se cuvine să înnodăm un gând de suprema admiraţie și profunda recunoştinţă pentru multimilenara pădure, care pentru om şi nevoile sale se apleacă cu solemnă resemnare pe altarul sacrificării sale, pentru ca apoi să renască din propria sa cenuşă, mereu mai tânără şi mai frumoasă.

           Cuvânt de aleasă preţuire şi cinstire se cuvine de asemenea şi tuturor vrednicilor dascăli ce au slujit aici şi care, într-un fel sau altul, şi-au legat numele de această şcoală, impunându-se ca luminători de neam și modelatori sufleteşti ai atâtor generaţii de tineri silvicultori.

 

Director,

Dr. ing. Mîndru Marcel

© 2020 by Man Emil Claudiu

  • w-facebook
  • w-youtube
This site was designed with the
.com
website builder. Create your website today.
Start Now